M-am pomenit într-un stol de paseri, pfiuu… ce iureș, fieșce pasere chiar că pe limba ei piere

înghițeam paseri cu ochii și-i închideam înapoia uităturii, de-mi bușeau pleoapele bulbucânde-n privirea zburătăcindă acum în toate zările albastre, ori orange, ori albe

M-am pomenit om într-un stol de teama

să nu se pomenească un stol de paseri în mine

vai în ce una direcție m-aș fi mișcat eu, în vai ce staționare, vorba aia fiecare om pe limba lui zboară

mă scuipau ochi de stol, mii și mă țineau afară pleoape, de le izbeam privirile stătânde acum în unica zare ce-o cunosc

de fugea stolul de mine și eu de el, cu stol în priviri bușite și uimite de cât de fără de aripi pot fi eu

cel ce s-a pomenit cu

un stol

într-nsul