În munți Crăciunu-nzepezind colinde
Noi bem din vinul sângelui frumos
Și noaptea peste glasuri ni se-ntinde
Cu lerui ler... Irod e mânios

Și taie prunci și spulberă păstori
Încrâncenat în furia-i nebună
Ca nu cumva, sporit dintre ninsori,
S-apară El, stăpân fără cunună...

Iroade pruncii mici degeaba-i tai
Degeaba stingi a magilor vestire
De două mii de ani tu ai ce ai
Cu biruința noastră prin iubire

De două mii de ani cu săbii reci
Irozii lumii-și caută Isusul
Cu lemnul crucii pregătit din veci
Spre a-l supune-așa pe preasupusul

Dar El, dintre colinde renăscut,
Cu vinul dragostei la noi în sânge
Își află-ntruna Marele Început
Și-nvingem noi când nu Irod învinge.