și mă trezesc iar
spunându-mi că am să te iubesc atunci
când bronzul o să mi se încolăcească tot în jurul brațelor
ca un șarpe de casă
unduitor și rece

mă aud vorbindu-ți de ploi și flori de câmp
de rochii ce devin mult mai albe dezbrăcate de mine
de trenurile soarelui și de mările vii

nu-i așa că și tu le auzi?
noaptea târziu cum ne vuiesc în tâmple
cum se dezlănțuie-n furtuni

și e mereu un miros de liliac
între noi, pe jos, pe podele
și mă surprind din nou
atingându-ți chipul

iubite ești atât de primăvăratic azi
încât aproape am uitat că e iarnă