ploaie.

ne-a rupt hainele cu atâta forță ploaia asta încât
acum nu le mai putem folosi.
au rămas niște cârpe rupte, cu margini din care
atârnă tot felul de ațe colorate și lungi;
cârpe pe care le putem folosi doar la șters.
să ștergem rușinea de pe podelele fețelor roșii
și lacrimile venite în ploaie de sub pleoapele lor lungi.

suntem goi acum,
ciudat de goi.

noi îi vedem pe toți așa cum sunt:
goi pe dinăuntru și ascunși de hainele lor groase și inutile
pe dinafară.
ei ne văd pe noi așa cum vor ei:
goi pe dinafară, șocanți pe dinăuntru și
efemeri.

noi zâmbim și continuăm să ștergem ploaia
de pe chipurile lor înroșite de dor.