Eu te-am întors din drumul prin lume,
păpușă vie de catifea lunară,
să-mi aprinzi în inimă făclia
în jurul cuvintelor, să pot arde
mormanul de rămășițe din vise.

Cuibare de păsări cu pui, stupi de albine,
împerechere de cercuri în trunchiul luminii,
alunecări de ploi din cer pe pământ
odată cu singurătatea din sufletul omului.

Te voi căuta pretutindeni,
îmi voi topi după-amiezele în mișcare.
Te voi găsi în acel loc,
unde iubirile se simt între ele supuse.
Vom rămâne înlăuntrul trăirilor simple,
să pășim peste stavilele de întuneric
cu urme-n țărână și ochii-n stele,
pe sub arborii înveliți cu aramă bătută
în coastele pădurii.

Vântul șuieră-n urechile căprioarelor
cântecul tău pe note înalte
și păsările ascultă.