în Jabberwocky ninge-ntotdeauna
mult mai devreme decât mi-aș dori
încât din loc în loc străpung nămeții
cu spinii lor nenumărații rosa

lungește-mi sfinte mâinile să cânt
la xilofonul streșinii de gheață
iar ăi mai groși negri pe-o parte țurțuri
să mă taie lung scrâșnind
să treacă-ncet printre case
abur când m-o părăsi

îndură-te dar îndură
risipirea din ferestre
gospodinele să-mi șteargă
floarea râsului c-o cârpă
și abia la primăvară înspre nord să-mi crească mușchii
odihnindu-mi iar pe creștet
păsări mereu călătoare

lăsă liberi noaptea câinii
singurii ce nu-s sensibili la parfumul roș-drăcesc
altminteri când deschid pumnul
risipesc peste zăpadă
numai spini nici o sămânță

ninge

ninge-n Jabberwocky

o vorbă spune despre adevăr:
tăiat mai scurt că nu încape-n sobă