mă doare amestecul de noi luat separat
pentru că vântul îți mai știe rătăcirea
îți odihnești singurătatea pe un ochi
și stai într-un picior crezând că echilibrul vine de la sine
lumina atârnă de o lume fără gust de prune uscate
iar fruntea ca un blestem se odihnește
pe o sete de suflare
am văzut palmele pline de sânge
și mă întreb ce rost are forma rugii în nopțile cu noi doi
trăiește-mă ca pe un ecou șoptit
mai rămân să te ascult
apoi mă rătăcesc spre unde privești