De când te-am cunoscut iubire inima mea e varză
o ronțăie delicat o jivină în creștere
curând nu va mai avea cu ce să se sature
iar ochii tăi vor exploda de uimire
ca o mare albastră în ziua taifunului

în zadar vei potrivi cuvintele frumoase în locurile goale
vor pluti ca navele-fantomă la mii de kilometri
tăcerea nu se umple numai cu vorbe
iar gândurile sunt ape leneșe care nu îngheață vreodată
galbene stoluri de frunze cu zborul jos

e o toamnă uscată ca buzele tale ușor crăpate de vânt
de aici îmi culeg puterile
iar dacă pleci
în urmă se depun pete ninsori arme flori
totuși viața continuă

traversez deznădejdile prin locuri marcate cu linii
ca cele de pe frunte care nu se mai șterg
umblu asemenea copilului care a împrumutat mersul euforic al bețivului
cu ghiozdanul încărcat se întoarce de la școală împleticit

mi-e teamă de blândețea ta iubito când te ghemuiești în brațele mele ca sacii
iar eu străbat la pas jungla căutării de sine
aici la mine-n ferentari iubirea e ca un geam de vagon cfr
în care dau cu piatra sedentari

nu-i pază mai bună ca liniștea.