cuvântu-i coroană pe nimicul pur
egal cu sine însuși fără-nțeles
din el curg umbre și frânturi de eres
cohorte de șoapte cu pași de velur

orbite se nasc de destin imatur
în rodii răscoapte cu miezul pervers
pe creștetul coloanelor din Efes
cornișe sprijinind cu vârfu-n azur

al treilea ochi Ova se mai deschide
când coapsele pe după lună-ți petreci
și-aprinzi orizontul cu patimi de jar

ca pulsul verii în ore toride
cu paloșe gata să sară din teci
zei roșii pândesc prin amurg tutelar