Te-am căutat tăcută-n haos de lume,
printre frunze moarte cu cercei de rouă.
Te-am căutat și te-am găsit prea târziu.
Între timp sângele-mi înghețese in vene,
căldura zâmbetului tău nu-mi mai e de ajuns.
Acum plouă fără motiv în sufletul meu
unde închise sunt toate ușile
cu lacăte ruginite de-atâta singurătate.
Și nu mi-a mai rămas decât să mă-ntreb:
,,Bate cineva la poartă?"
iar tu să-mi răspunzi zâmbind:
,,Nu-i nimeni, se scutură castanii!"