Plângeau narcisele-n grădină,
Zambilele scrâșneau din dinți,
Când tu plecaseși de la Cină
Și ți-ai dat viața pe arginți.

Era atât de noapte-afară,
Iar stelele, de sus, vesteau
O nefirească primăvară
Și lăcrămioarele plângeau.

Tot Universu-a tremurat
(N-ai înțeles, n-ai priceput!)
Când El, cu-amar, te-a îndemnat:
„Fă iute ce ai de făcut!”.

Când sufletul ți l-ai pierdut
În schimbul unui fals sărut,
Plângeau și florile-n grădină.
De-ai fi rămas atunci la Cină!