Cortina se lasă pe scena pustie
Răpusă de timpul ce nu este drept,
Străină e lumea ce stă lingă mine
Pe scenă nimic nu mai e să aștept.

Al inimii rol e din nou în penumbră
Ascuns într-o mare de lacrimi curgînd,
Pustie e scena si trist îmi e rolul
Cortina îmi frînge si ultimul gînd.

Acum fără voie piesa e gata
Decorul ramîne amprentă c-am fost,
Prea rece și tristă îmi este si sala
E timpul să plec...nu am glas, nu am rost.

În urmă las totul, spectacol, iubire
Trairi si momente ce m-au dus sus,
Acum mă întorc la a mea agonie
Și la tristetea de nepătruns.

Nu îmi ramine decît așteparea
Si gîndul la scena pe care eu zbor,
La ziua și ora cînd depărtarea
V-a face loc iar la al inimii rol.

De un ceas cortina-i căzută
Căzut sînt și eu o data cu ea,
Din nou voi trăi într-o lume prea mută
Departe de scenă și viată a mea.