Demult nu mă opun iubirilor vetuste.
Este un gând de mulțumire, poate,
Din care inima tot vrea să guste,
Ucigător, să-l ducă mai departe.

Și sângele țâșnește cald și cristalin.
E sângele iubirii ne-mplinite
Pe care îl detest diamantin,
Cu care sufletul încă se minte.

Un vânt nebun e împotrivă, iar.
Cuvintele se vând la iarmaroc,
Poemele se scriu din ce în ce mai rar…
De ani, iubirea nu o mai invoc.

Demult nu mă opun iubirilor comune.
Nimic prea nou nu-mi sună în ureche,
Toate-s la fel: și rele, bune
Și nimeni n-are timp de modă veche.