De prea mult aur crapă boabele de grâu.

Ici-colo roșii stropi de mac

și-n lan

o fată

cu gene lungi ca spicele de orz.

Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului

și cântă.

Eu zac în umbra unor maci,

fără dorinți, fără mustrări, fără cainti

și fără -ndemnuri, numai trup

și numai lut.

Ea cântă

și eu ascult.

Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.