tăcea o urmă pe zăbrea
sau luna poate se lunea
mai așezat mai liniștit
decât o lamă de cuțit

pe tatuajul rupt în zid
un cap de mort rânjea livid
și se lovea în zbor de cruci
și de zăvor și de uluci

săreau scântei din balama
întredeschisul se-nchidea
cu răni de piele peticită
cu mielină ispitită

își molfăia din sine osul
lucea încremenit frumosul
cu horcăit de beregată
cu vise de a fost odată

sedat cu răzvrătiri de crin
vulgar puțin și sfânt puțin
tot căutându-și spini pe trup
îi curg din gură pui de lup

și prin zăpadă un alt drum
lucește luna nu-știu-cum
mai așezat mai liniștit
în viața-n care am murit