În care oamenii intră unii în alții ca să se adăpostească.
Au ieșit azi dimineață din mine un bătrân și o bătrână,
Mi-au mulțumit pentru căldură lasând ușa deschisă
Unei copile speriate să scape în mine de moarte.

Orașul meu nu are case, orașul meu nu are noapte.

Mă prinde angoasa, copila nu vrea afară să iasă
Îl rog pe un munte de om să mă primească.
Înăuntru, câțiva meșteri de mușchi, de vase și oase
Pe un scaun făcut chiar de ei, copila îmi iese prin umărul drept.

Orașul meu nu are case, orașul meu nu are șoapte.

E atât de bucuroasă, aleargă de trei ani prin oameni de moarte.
Are un sistem infailibil de combinări de persoane
Mă conjură să nu spun, nu poate sta foarte mult.
Îmi face cu mâna, pe curând, dintr-unul dintre meșteri.

Orașul meu nu are case, orașul meu nu are moarte.