îți scriu din ce în ce mai rar și îmi aduc aminte
că ultima data ți-am povestit despre firidele unde nu este
nici răsărit nici apus. mă gândeam să ne ascundem o vreme acolo
un suflu al gurii o străluminare la față
și îl poti simți cum coboară ușor cu aripile plasă pe cer.
cintezele desenează linii galben-cărămizii
seamănă cu o ploaie de stele norocoase într-o numărătoare inversă

mai fac și acum tartă cu prune pentru puiul de tigru
am reușit să-l opresc de la sân în iarna trecută
acum îl învăț umilința prin cercul de foc
restul timpului puiul se joacă cu ghemul
deșiră lâna prin iarbă pândește vrăbii ore în șir
sare pe garduri într-o echilibristică felină
ca o înălțare deasupra pământului
nu mai doarme cu mine în pat de când a crescut
s-a aciuat în garaj de parcă ar ști
că toate lucrurile mărețe din veacul trecut acolo s-au inventat
și-a făcut culcușul în cielo cel vechi pe banchetele întinse de mine
cred că a uitat de tot firidele noastre în care pătrundeau
numai stropii de ploaie, nimic altceva
firide născocite ca și cuvintele din aceste scrisori
singura realitate dragostea noastră cea de-o ființă
dragostea noastră nedespărțită