cum te-ai hotărât să fugi
tocmai când erai cel mai iubit?
pașii tăi au rămas o vreme în grădină
să adulmece iarba
apoi vântul i-a recuperat

mi-am așezat ochii la fereastră cu atenție
i-am certat
nu clipiți domnilor dacă pierdeți întoarcerea
iubitului ratacitor prin suflete de femei frumoase

și ele se pregătesc exact acum
strâng rochiile până mătasea le mângâie le îmbrățișează
altele își înalță brațele exersând un zbor de lebădă
nu mai vine odată să le ridice până aproape de cer
apoi să le izbească inima goală de pământ

el nu mai vine să caute ochii mei ațintiți spre grădină
lumea e urâtă în întuneric tu cel absent
lumea e urâtă cu inima lipsă lumea
nu e fără tine

spuse cea cu pleoape în care înoată peștii.