Sună din ce în ce mai proeminent,
sângele zboară prin vene, de această dată e competent,
inima pompează lipsa acută de timp și atenție,
picioarele aleargă singure prin ore pline, adulmecă competiție.
Iarba asimilează greșeli, eventuale regrete,
copacii, pendulează sugrumați de a norilor sinistre pete.
Nu, nimic nu mai exprimă azi tristețe.
Azi furnicile găsesc în jur fețe zâmbărețe.
Coșul de gunoi adună minciuni de mult timp aprofundate,
există probabil o morbidă atractivitate față de drumuri separate.

Segregare?
Negare?
Suspendare?
...poate doar tăcere.

Sunetele deocheate în jur vibrează,
pași mărunți se îndreaptă spre schimbare
obscuritatea gândurilor se îndepărtează,
trecutul se stinge, se îneacă-n mare.