Sunt însetată de lumina pură
Plecând pe raze de culori arzând,
De gestul înțelesului mai blând
Al florilor create de natură.

Realitatea vântului mă poartă
În cerul apei, răscolit de viață,
Să ard lumina de la suprafață
A sensului înnobilat de artă.

Parcă mă fură agera-nălțare
Și-aud în mine cântecul ciudat
Al unei clipe, când s-a arătat
Îngerul viu cu aripi călătoare.

Doar o secundă mă aplec în vis
Peste o stâncă, peste o chemare,
Și-mi pun atentă singura culoare
Prin care să ajung în Paradis.

Florina Ladislau