Mă trezesc uneori dimineața pe la patru
Și văd o lumină cam o secundă de un timp
În capătul coridorului
Și îmi dau seama că nu e o stea sau un clișeu,
Dar nu vreau să o ating pentru că îmi e frică sau
Ei îi e frică de mine.
Închid ușa cu clanța din cheie
Și mă înfioară o mie de gânduri într-o clipă lungă
Ce nu se mai termină până nu închid ochii
Și mă gândesc la ceva ce m-ai rugat acum mult timp
Atât de mult încât am uitat și ce anume.
Oglinda e strâmbă și realizez
Ce super ar fi fost să nu fi existat.
Singura reflexie ar fi fost în ochii tăi și am avea
Motiv să stăm aproape unul de celălalt.
Închid ochii și iar mă ridic din acea stare
Și golesc pașii spre lumina stinsă a becului de după-masă;
Refuz să cred că luminița ai fost tu
Sau că în oglindă îți vedeam aripa stângă
Sau că m-ai dus în brațe până la pernă.
Mi-ai luat cheia?