Dili-don

Am să scriu cu tine un roman argentinian, despre amorul nostru de un an, roman, a trecut Fata Morgana prin pustiu, iară morga a rămas la Jiu, nu mai știu de tine, nu mai știu, iei un lup, îl pui sub lupă, eu te pup, nici vampirii nu-s prea buni la supt, traversăm o moarte , două , trei, pupăza din Ferentari, din Tei. Nu-i nimic secret, cât timp trăiești, eu mă bucur, tu te bucurești. Stăm orbiți de naltele borduri, nu suntem insecte, geamanduri, Iar sărutul – abandon nu-i de pe Don, dili-don, dili-don , dili-don. Te văd alergând prin pustiu,O sentință fatală, echipajul e gata de drum, Să pornim, Aventura-i mereu sub semnul divin,Fără goarne, un tropot ne duce la mal, Apoi vom intra-n oceanul natal, Ne inundă, iar valul lovește-n urechi, Vom ajunge epave-n adâncul străvechi,Altă lume, culori minunate-s jur, Întuneric deplin, strălucim pe contur.Cei care mor nu mai văd lutul, Umbre ușoare poată sărutul, Urcă solemn spre Tronul cel Veșnic, Veșnică-i viața, flacără-n sfeșnic.Nimeni n-a spus cum e pe-acolo, Are dreptate cinstitul Apollo, Chiar Dionysos nu prea greșește Când soarbe vinul și se iubește, Crezi cât poți crede, e sfâșiereaNoastră lăuntrică, aștepți mângâierea.Purtând o spadă nevăzută, Încoronat cu lauri, trec Pe o cărare prea bătută,Dintre zevzeci, cel mai zevzec.Iubite umbre mă-nconjoară, Voi merge-n insule, comoriAșteaptă, eu nu doresc aur,Doar liniștea între culori.Hermodius îmi e tovarăș,Eu fac libații pentru morți , Nu-i nici o pierdere prea mare, Primesc orice cade la sorți. Păstrez doar cântecele-nalte,Iubirea celei ce-a trădat Pe mine însumi cu un altul, Care am fost tot eu, altdat.Noi inspirăm oile, copacii, munții, Păsările, norii, fluturii, soarele, Îl inspirăm și pe Dumnezeu Uneori, dar expirăm aerul văduvit De ploi, de copaci, păsări și Dumnezeu, De aceea când săruți, încerci să nu mai respiri.

Boris Marian