Viața la Nucșoara
(după George Topârceanu)

Mi-am mutat sălașul vara
La Nucșoara,
Ferm convins că n-am să mor
De urât și de-ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!

Aicea, când n-are treabă,
Orice babă
Pricepută-n ale vieții
Mă salută peste gard
Afișând un „bon regard”:
"Vai ce faini vi-s castraveții!"

Există o prăvălie
Și un fel de berărie,
Unde patru- cinci țărani
Se tot plâng de viața proastă,
De nevastă
Și de lipsa lor de bani.

Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Numai "plăcințele" vezi:
Trec, mișcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.

Și te poartă sub escortă
O cohortă
De țânțari subțiri la glas,
Înzestrați la cap cu-o sculă
Minusculă,
Cu pretenție de nas...

Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Mai ales pe "dom primar"
Întrebând în special:
"Ajutorul social
Când ni-l dai, ori n-ai habar?"

Ale satului mari fete
Sunt cochete
Și active pe-nserat...
(Am văzut aci-ntr-o noapte
Niște fapte
Care m-au scandalizat!)

Fiindcă-n zori latră cățelul
(Mititelul
Face mai mereu scandal),
Soția detestă viața
Și dulceața
Traiului patriarhal!

De-aia-mi zice, prin urmare,
Vorbă mare:
"De acuma, să mă tai,
Nu-mi mai treb'e altă cură
În natură…
Ãsta, zău, chiar nu e trai!

Meargă pictorii la țară
Ca să piară
De căldură și țânțari!
Mie dați-mi străzi pavate,
Măturate,
Dați-mi magazine mari!

Dați-mi, dați-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viața mai din plin,
Cu mașini, femei cochete
Și cu fete
Încălțate cel puțin!"