E chipul meu? Nu - chip străin,
Vine discret, fără venin,
Umbra, tăcerea, nebunul din turn,
Aud suspine, zbor de colun.
Noapte albastră, ca o cămașă,
Tremură toată, patimă lașă,
Ating tufișul, spinii sunt lungi,
Roză sălbatică, tu mă alungi,
Ba lăcrimezi, ba te revolți,
Mor la tensiunea de o mie de volți.
Prea mari orașele, prea mici pietonii,
banalizată-i istoria Sodomei,
fug precum Lot, larg e deșertul,
n-am apucat din postume nici sfertul.
Prinde-mi cu palmele tale, iubito,
Chipul și spune-mi, poate murit-am?
Poate că nu știu și umblu stingher,
Precum stafia sau sfântul din cer.
BORIS MARIAN