”De frumusețea ei se temeau
Calomniind-o în șoaptă,
Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,
În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,
Întunericul își punea brațul pe fruntea lor
și umilința se culca lângă ei scârbindu-i de ei înșiși”,
povestea profesorul,
”Era frumoasă cum niciodată frigul n-a strălucit
Mai frumos în lumina de gheață,
Ea a venit, a îngenuncheat sub cerul pustiit de uimire,
aveam cea mai cumplită armă împotriva ei,
iubirea fără teamă”, mai adăugă profesorul fericit
în clipa în care pe ușă năvăli un zdrahon de femeie strigând-
” Iar te lauzi, bețiv nenorocit, hai acasă,
Mă scuzați, v-am confundat, scuzați-mă”.
BORIS MARIAN