într-o zi străbate drumul sticlos al clepsidrei
mingea de foc îi agită valurile
femeile cu păr albastru intră în pântecul apei
născând prunci fără solzi
e liniște
prin crăpătura zorilor
mi-am strecurat scrisoarea de adio
lumina și cuvintele și-au întins năvoadele

eu nu am văzut marea niciodată

ca o rugăciune în pustiul inimii
căluții înoată prin valurile uriașe
când dorm crusta de sare îmi pătează obrazul

unii spun că plaja e plină de alge
alții iubesc necondiționat nisipul
ce se strecoară
în călcâiele turiștilor plătitori de taxe
pentru o bucățică de amintire

mi-am cazat sufletul la popasul pescarilor