Își sfârșește toamna prima lună
Ceața peste râuri doarme stins
Încă suntem doi și împreună
Încă bătrânețea nu ne-a-nvins.

De cu zori, când umbrele se-ncheagă,
Dorul de-a trăi încă-l mai știu
Tu-mi pășești prin ochi la fel de dragă
Inima nu vede că-i târziu.

Vor veni zăpezi cu mult mai grele
Ca în anii veseli ce-au trecut
Însă albe aripile mele
Vor vâsli spre tine tot mai mult.

Va veni și frigul, chiar și-n soare
Vor sclipi înghețuri vineții
Însă albe aripile tale
Vor vâsli spre mine tot mai vii.

Inima nu știe câte-omături
Pot înfrânge-ndată orice zbor
Nici că bătrânețea-i pe alături
Pe ea numai dorurile-o dor.