n-am nevoie de oglindă
ca să spun
că aia nu sunt eu,
că n-am fost niciodată și nu știu cum este
să mă recunosc.
iar cu neștiutul îmi încălzesc amintirile
reci.

sunt un fel de mecanic,
mă pasionează fiarele și sufletele,
în inimă bat cu ciocanul,
ca în pereții cu uși ascunse.

în rest,
supraviețuiesc într-un rai invadat de litere.
în palme,
pe brațe,
șiroaie subțiri de culoarea pielii
care dansează.
hrănesc un șir lung de nebuni,
acum ca niciodată,
las pastilele deoparte
și mă scot din cuie.