tristețea vine, vine, vine
o simt în viscere cum devine
din absint otravă
lăsînd Olipul să cadă
într-o băltoacă.

îngerii se arată pe la bătut de toacă
cînd e multă poezie
în tot ce a fost ori stă să fie
ceresc.

noaptea plină de stele a lui Dumnezeu cerșesc
mi-e sete de lumină
divină
cînd simți în mațe acea petrecanie primordială.

mă zbat
gîndurile să mi le abat
și să realizez că exiști și tu
nu o nicicine
- un mărăcine -
ci rostul meu de a face față
la viață