și lumea se lăsa plângând
de ochi adânci ca marea
și pierdea din viața ei
mai mult ca disperarea.

și erai tu acolo în mijlocul ei
în mijlocul valului cel mare
privind cum vântul
rodea
patimile sale.

și eu te privea cu ochi mari
pierduți în zare
și tu mă ignorai și priveai
pe altcineva
cum se uita
în zare.

și eram trei și ea
îți luase inima
și eram eu și priveam
cum ea îți furase
inima.

și eram trei, să știi,
și eu priveam, încet, printre gene
cum din poalele rochiei sale argintii
ea scoase o vedere
și ți-o întinse simandicos.

și la braț cu ea ai plecat
zâmbind, mereu,
zâmbetul tău întunecat,
ca noaptea cea mare.

și eram doar eu atunci,
și tu te pierdeai în zare,
și eu eram singură pe vale
și priveam cerul adânc.