Mi-a zis cineva că eu sunt omul cu imaginea de ansamblu
Și e drept, dar e și câte un detaliu atât de amplu
Încât el însuși poate fi o privire panoramică

Dar eu sunt un om direct, după cum s-ar și putea deduce
Din felul în care scriu și după cum îmi mai și luce
Becul din ochi când miros vinovatul.

Cânu nu înțeleg ceva întreb direct, nu fac pe detectivul
Din experiență știu că lumea ascunde motivul
Doar are luciditatea propriei prostii.

Evident că unii vor minți sau vor evita să răspundă
E și firesc când trebuie doar să se ascundă
Din motive perfect întemeiate.

Dă-te jos din copac, frate, acceptă această realitate
Lumea e ciudată, rea și plină de perversitate
Nu mai cere nimic de la ea.

Când ești aproape să descoperi și tu ceva adevăr întâlnești:
Isterie și replici “ai înteles greșit”, “ma înnebunești”
Atunci să întorci spatele și să pleci.

În viață oameni care să merite să stea lângă tine
Vor fi puțini, învață asta repede și bine
Frumosul si iubirea sunt în tine.