corpul meu e un templu în care intru
dimineața la amiază și seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual și
îl practic în spațiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie și pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în liniște
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viața înspre o altă viață

în momentul de față
sunt o secvență sau orice altă mișcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...