Traversez nuanțele sumbre
Pe sub copacii total desfrunziți,
Ctitorind mânastiri de tristeți și umbre
Cu hramul pașilor zadarnic rătăciți.
Preludii lichide
Inundă retina,
Și cerul se-nchide
Ignorând lumina.
Aud în depărtări cum toamna suspină
Presupunându-mi durerile absurde.
La mânăstiri de tristeți, amintiri se închină,
Când clopotarii... bat clopotele surde.
De ce tu cu mine
Toamnă somnolentă,
De ce eu cu tine
Iubire scadentă?
Îmi iubesc singurătatea câteodată
În profunzimea nostalgică de toamnă
Corectând, -tardiv- erată cu erată,
Înțeleg că amintirea ta înseamnă
Foc pe câmp mocnit,
Căni de tablă-n jar,
Vin nelimpezit
Și un gând hoinar.