Când dimineața e o apă blândă
În care somnoroasă mă clătesc,
Iluzia mă-nchipuie la pândă
Alunecând aproape nefiresc.

Pentru că altfel nu-mi revin în fire
Să simt că dulce ard într-adevăr,
Înmiresmată, pură și subțire
Ca soarele în florile de măr.

Mă salt pe unda încă orbitoare
A visului din care m-am desprins
Și merg zburând pe ambele picioare,
Să mă găsesc iubită, dinadins.

Florina Ladislau