sălășuiesc prin vage cimitire
sub cruci de piatră în noapte răsturnate
și n-aș putea să spun că n-am iubire
și lumea toată-i nedreptate,

e asfințit de lună în goalele morminte
liliecii nopții luminează cerul
când morții se înneacă în cuvinte
la moarte vrând să-i afle misterul,

se aude dangătul de noapte
e ora zero, lună plină
și bate dinspre miazănoapte
un aer cu miros de naftalină,

singurătatea asta nu-i de vină
și este ger prin gropile adânci
prin care lipsa de lumină
cu porția îți dă lacrimi să plângi,

durerea asta nu-i a noastră
și cerul apasă peste noi
iar noaptea e mereu albastră
iar noi suntem țărână și noroi.