Pe aceeași cale-ntoarsă,
Înșirând mărgăritare,
Nu mai am nici glas, nici casă
Cu atâta dor ce doare.

Vin și plec, te pierd și iar
Tot în mine te găsesc;
Ești în casa mea și rar
Mai am loc s-o locuiesc.

Zorii mi-i împart cu tine:
Roze, crini și răsărituri,
Toate pe un val ce vine
În cafea cu mii de fluturi.

Miezul zilei – țesătură
De iluzii și arome,
Oranjadă și căldură
Cu urări și beladone.

Către-apus, într-un tangou,
Ne cuprindem coapse-n coapse,
Tăiem vise-n indigou
Și le coacem în sinapse.

Toate nopțile mă dori
Ca o roză aurită,
Aruncată-n cer cu nori
De iubirea infinită.

Toate nopțile te dor
Ca o roză rubinie,
Prinsă într-un vechi decor
Ca un vin dintr-o vecie.