De ceva timp, durerea în juru-mi orbitează
ca fluturii de noapte atrași de lumânare
sunt florea care minte și radiez otravă
apocaliptic roșu sau verde veninos
balaurii greșelii în mine se desfată
prăpastia din cale nu îmi primește umbra
sceptic și cimitirul nu iși deschide poarta
pierd energia vieții în zvârcoliri gemute
icoanele sublime stau atârnate-n nori
grădina inocenței e mlaștină de pete
și încă mai vibrează hilarele dorințe
în rădăcina ruptă de tragicul verdict
îmi răspândesc în mine frisonul vanității
coșmarul ne-mpăcării îmi cere alt păcat
rânjesc chemării morții și ea pleacă năucă
lăsându-mi trei cadavre să mă răsfăț plângând
singurătatea-mi doarme visând o armonie
de veghe mi-e portretul în ramă de pământ.