Trupul tău țintuit cu păsări de smalț
pe o plajă îngustă
cît fîșia dintre două inimi
ale iubirii,
ploaia căutîndu-ne prin cotloanele nopții
și licărul unui cărăbuș
mă îndeamnă să aprind acest poem
jertfă statuarelor coapse,
deși am apucat și vremuri mai bune,
cînd dragostea era dragoste,
toamna toamnă
și poezia izvora ca mirul
în capela fără nume
a sufletului...