Cum să-mi placă cine sunt,
când mă face să mă împotrivesc,
să urmez o cale nesigură
ce nu duce unde doresc?

Rezultat să dau faptelor normale,

un nod de cuvinte în care-i esența.

Tremurul de teamă al florii
când pornește ploaia,
vântul furtunii

așa o să-mi știe inima

mișcarea
care viețuiește-n mine metamorfoza.

Fii tu respirația, mirajul florii
când spintecă norii
fulgerul
alb,

tunetul trecutului mort
când între cer și pământ
rămâne pe gânduri
omul!