Blestemat am fost să fiu sensibil,
Să-mi pierd timpul deplorabil,

Din resursele-mi o mie,
Toate-s spre ideologie,
Să-mi dau nervii pe prostie,
Să nu tind spre bogăție,
Și mă autochinuiesc,
Multe unghiuri cântăresc,
Până pot sa definesc,
Iar când reușesc să socotesc, îmi pare grotesc.

Dar acum e acceptată,
Din suflet sârma ghimpată.