Pe lângă gardul învechit, cu ani ca străbunu', cât caru',

Pășea ca rața legănat și lălăind voios, măgaru'.

El este doar o veselie de când nevasta i "s-a dus",

Sătulă de scandal, bătaie și lacrimi mii, care s-au scurs.

.

Dar lui nu-i pasă, cică-i bine, că tare îl mai cicălea,

El îi spunea: "Ești ca un câine ce hămăie..." și o plesnea.

O palmă și un pumn în gură, era precum o mângâiere,

Iar zvârcolirea ce-o făcea era semnalul de plăcere.

.

Păi ce, el bea din munca ei? Ia uite hâda-ramolită!

Muncea și bea, și iar muncea, din greu, precum trudește-o vită.

Și ea să-i ceară socoteală pe banul său, sudoarea sa?

Ei, cum să n-o facă grămadă? Ba uneori o și pisa!

.

Cred că dorea, (cuget și eu!) să vadă dacă cumva, poate,

În chinul său de-a o stâlci, de-i ies iar coastele prin spate,

Cum i-au ieșit în tinerețe, când sprijinită lângă poartă,

Vorbea cu unul...vai, atunci, o scrijeli ca pe o hartă!

.

Nu e de joacă cu mândria unui bețiv din neam în neam!

Și răsculase satu-ntreg, dar unu' nu a spus nici "ham",

Căci la furia ce-o avea și baioneta ascuțită,

N-ar fi rămas numai consoarta, "Victima cea scrijelită!"

.

Ce-i mai plăcea când toți veneau și asistau cu guri căscate,

Și-apoi sfios, vreun bătrânel, îl sfătuia: "Ajunge, frate!"

Asta-l înfuria la culme, și ar fi scos și foc pe nări,

Și învârtindu-se zelos, mai nimerea vreo cinci spinări!

.

Fugeau de spaimă, de săltau un praf de ziceai că-i tornadă,

Și se-mpingeau, se îmboldeau, și uneori picau grămadă,

Se ridicau ca la comandă, și-n goana lor nemăsurată,

Intrau de-a valma precum hunii, unde găseau deschisă-o poartă!

.

"Ce amintiri! (rânji măgarul în colț de gură plin de bale)

Și azi i-aș bate, n-am putere, și aș mânca niște sarmale

Cu mămăligă și smântână, cum îmi dădea soața-miloasă,

Și m-aștepta cu masa pusă și-o noapte, pân' veneam acasă...

.

De n-ajungeam, mă căuta, plângând își tot lega năframa,

Și de eram în șanț căzut, icnea, și mă sălta sărmana;

Târându-mă greoi acasă, mă descălța, mă dezbrăca,

Și îmi punea comprese reci și până-n zori mă oblojea!"

......................................................................................

Pe lângă gardul învechit, de-a bușilea merge acum,

Și parcă este invizibil, și trec așa de mulți pe drum!

Și rude, amici de pahar, și nimenea, fir-ar să fie,

Nu-l sală să-l ducă acasă, cum o făcea a lui soție...

.

Morala:

.

Dacă-n viață te-ai purtat ca un măgar nesăbuit,

Și te-ai crezut vreun mare zmeu, ai înjurat și ai lovit,

Pe cei care-ți erau alături și n-ai știut să-i prețuiești,

Când soarta te afundă-n hău, atunci vezi cât de singur ești!