după ce am pupat-o de noapte bună!
și se pare de adio!
pentru că apartamentul era semidecomandat
a trebuit să trec prin sufrageria slab luminată
în care ne tot dispăreau animalele de casă
acolo unde sărmana femeie își hrănea în tăcere
copilul cocoșat

pe holul lung plin cu fân am început să merg mai repede
ca la ora de sport
zgomotele făcute de cocoșat se încurcau cu vorbele ei
în vise unul dintre ei îmi șoptea numele drag
mașini treceau pe stradă dintotdeauna semn că fusese cândva altfel
de multe ori îmi aminteam de o barcă și mă linișteam
nu era pe nicăieri nici urmă de mobilă doar umbre de șifoniere populând oglinzile până la refuz
alergam spre ieșire transformat în gânganie
începeam să îmi reamintesc că fără să vreau am pupat de noapte bună
pe cocoșat nu pe ea
după care am plâns la prieteni zile întregi
până a devenit totul o amintire ireală

răsuflarea precipitată a copilului care redevenisem
lungea mai mult holurile din care izvorau oglinzi
apa le ajungea până la glezne
trebuia să scriu asta în scrisoare să-i avertizez pe cei de acasă
din punctul cheie în care mă aflam
mângâiat de multe mâini din întunericul proptit în vizor
apucam clanța știam că e suficient să deschid ușa ca un capac de canal
să intru în camera de unde plecasem în haită
unde spusem parcă adio! de la balcon
sau spusese ea ceva privindu-mă pierdută prin geam cum dansam
ca un cocoșat

panouri mari cu anul nou trecut în disperare
treceau prin dreptul geamurilor vaporoase
duse de oamenii ce se pregăteau de revelion
perdelele se agățau de ele se lungeau până în zare
pregătite să primească în gazdă
sângele nou