Bunicii-mi sunt tezaur de memorii,
Trecut-a parcă mult prea multă vreme
În toamnă-i amintesc rostind dileme
Sub croncăninda aripă a ciorii.

Așa e moartea, prinsă mult în leme
Trăiesc părinții, dar mă prind fiorii
Că într-o zi veni-vor iar memorii
Și sufletu-mi iar de dureri va geme.

Chiar și din pușcă de o fi să tragi
Nu sperii moartea, ea nu e fricoasă
Vecia are-n spate, fioroasă,
Acolo se duc toți din cei mai dragi.

Nu sta în calea Morții, dragă frate,
Prea multă veșnicie cară-n spate...