Nu mă-ngropa în negura de ani
Ce cade-n straturi moi de frunze uscate
Marcând sfârșitul unui anotimp fugar
Și începutul unuia în proaspăta etate.

Nu mă-ngropa, iubite, e-n zadar
Să mă gonești pe căile durerii,
C-oriunde te-oi afla în ochi am să-ți răsar
În tine să respir, asfixiindu-ți porii.

Nu mă-ngropa cât încă mai trăiesc
Prin prisma gândurilor tale renegate,
În umbra slabiciunii-ți am să cresc,
Remodelându-ți simțurile toate.

Și dacă totuși nu m-oi pomeni,
Îngroapă-mă tăcut la malul mării
Ce s-a născut din duhu-mi risipit
Când a-nțeles că tu m-ai dat uitării.