Cununi de laur verde nu purtai,
Ci doar în ochi ferestre mari de soare,
Aripi de înger cu miros de rai
Și-un lanț de zbor de mierlă la picioare.

Șiretul zâmbet năvălea-n scântei
Sub marginile largi de pălărie,
Mărturisind pedepsitor că vrei
Cum râul vrea s-alerge spre câmpie.

Eu te-am chemat prin neguri și prin munți
Luați la vârsta de copil de-acasă,
Te-am învățat cu șoapte să săruți
Ori c-o pădure de tăceri frumoasă.

Acum din ochii-ți și-o fi șters puțin
Soarele-acela tânăr înțelesul,
Dar eu printre amintiri și azi mai vin
Să-ți mai ascult viorile și versul.