mi-e sufletul pierdut printre cuvinte
un murmur de frunze de ploi
câte semne de întrebare atâtea umbre în noi
câte tăceri tăcute strânse
în podul palmei stângi
atâtea buze străpunse cu așchii de mov
tu, toamnă plânge-mi iubirea
povara durerea de galben
și nevoia mir

cum te visez iubito în somnul meu
în culori de aur copaci goi
erai curgătoare îmi intrai în suflet
mă vedeam murind prin ochii tăi
o, tristă și frumoasă toamnă târzie mă duc
îmi așez capul în poala ta cu frunze și uit

un tractorist a găsit, într-un lan de porumb, poetul
cu pieptul sfâșiat și ochii arși cu fierul
și cu un cuc împăiat pe umărul lui stâng - știre