te-ai întrebat vreodată cum poate fi strivită firimitura mea de zeu ascunsă-n umăr
de nepăsarea ta femeie câtă șampanie a curs de prea multă lumină am plâns
- Doamne câte rugăciuni am tăcut cu limbă grea de clopot e atâta frig la tine sus

din tine picurau pe caldarâm dorințe aveai buzele pecetluite c-o pasăre de plumb -
vitralii uitate-n mănăstiri pietre biciuite până la firul de nisip - aveai brațele prinse în cuie
cruce de lemn suspine știu că-i târziu dar încă te mai caut femeie creatură cu jumătate de trup


în întunericul fricii un îmblânzitor de suflete întins printre pietre
pe care l-ai ucis mai locuiesc în mine am mai apucat să-ți spun