În lumea mea ninge schimonosit,
trupurile au încălțări înalte în care așteaptă frigul
și tremură.

Mă deplâng cu lacrimi care trec dintr-o înecare în alta,
cu mângâieri care s-au ușurat de povara degetelor,
cu fețe peste care s-a pus numele frumuseții ce stă să treacă.

Orașul s-a oprit din alergat în pielea trecătorilor,
e aproape noapte și
fiecare atingere o îndură.

Mă întorc pe unde am venit.
Nicicând ușile n-au fost atât de închise.