Sunt în urma florilor care se culeg ultimele
mă închid într-un plămân care respiră aerul celor aduși la mal
cu bărci dintr-o viață în alta.
Pereții cad peste sânge, e un amestec mortuar între ciment și cine va zice ultimul cuvânt
dintr-o închegare.
Atâtea
păsări și-au smuls aripile pentru că nu și-au găsit locuri în cer,
s-au întors înapoi să ciugulească din palme. Bătrânii și-au închis pumnii
și-n ochii lor n-a mai rămas nici măcar o pasăre vie.
Au privit înapoi pâinea frântă și le-au lăsat să flămânzească.