ca el nu aude nimeni mângâierea
ca poetul care curge precum plânsul în toate întrupările
nu păstrează nimeni formele
așa mi-am spus răsucindu-mă
peste lanțul prelung tatuat și sărat din aripile pa(Ã)sări

mai grațios ca aerul și iubita cea izvorâtoare
mai umbră decât numele eroilor e poetul
stă în urechile noastre
în ochii noștri
în sărutul cu care înnobilăm pruncii
nu,el nu naște cuvintele pentru a susține altarele
cuvintele îl compun peste copaci
peste îngeri
aidoma primei flori pe care o pui în păr când ești fericit

nu poate să moară
el plutește nor și cade ploaie

ca o grabă prin verde colindă poetul nisipul
și tot mersul lui strânge în brațe oamenii
păsările
nopțile
semnele

ca poetul nu strigă nimeni lumina
nu desface nimeni nodurile
așa mi-am spus născându-mă